Raluca Diaconu, sora lui Theo Rose, a vorbit fără rețineri despre relația pe care o are sora sa cu Anghel Damian, dar și despre faptul că în mai puțin de două luni va deveni mătușă.
Theo Rose numără zilele până când va deveni mamă. Cântăreața va aduce pe lume primul său copil, iar întreaga familie așteaptă cu sufletul la gură să-l cunoască pe noul membru al familiei. Raluca Diaconu, sora lui Theo Rose a fost invitată recent, în platoul unei emisiuni de televiziune și a vorbit despre cum se înțelege cu Anghel Damian, dar despre momentul în care Theo își va ține copilul în brațe pentru prima dată.
Artista de muzică de folclor a dezvăluit în cadrul emisiunii Vorbește Lumea, de pe Pro TV, că se înțelege de minune cu Anghel Damian și, mai mult decât atât, este convinsă că regizorul serialului Clanul va fi un tată bun.
„Lili Sandu: Crezi că o să fie Anghel un tată bun?
Raluca Diaconu: Cu siguranță! Am văzut cum e relația lor și cu siguranță ambii își doresc foarte mult să devină părinți. S-a integrat foarte bine în familia noastră. Cu toții sunt emoționați, vă dați seama, ca în orice familie, este primul nepot pentru părinții mei”, a mărturisit cântăreața.
Cât despre momentul în care va deveni mătușă, Raluca Diaconu a mărturisit că nu se simte pregătită să devină mătușă, fiind cuprinsă de multe gânduri și emoții. Însă, tot ce-și dorește este ca bebelușul să fie sănătos.
„Nu sunt pregătită, pentru că e o experiență nouă și pentru mine. Încerc să mă pregătesc, va trebui să învăț cântecele pentru copii, deja la 4 ani mi-am propus ca el să recunoască Ion Dolănescu, Maria Tănase. Am rugat-o pe Theo să asculte muzică bună în perioada asta, pentru că am înțeles că e important. Nu sunt pregătită, dar abia aștept să vină pe lume, asta în mod cert. Am mari emoții, am mari emoții și pentru ea, pentru că trece prin perioada asta frumoasă, dar în același timp cu multe temeri, pentru că o să devină mămică. Mai are câteva săptămâni, se simte foarte bine, am vorbit de curând, iar datoria mea de soră mai mare e să mă rog în fiecare zi pentru ei, să decurgă totul bine.”
VEZI ȘI: Puțini știau asta! Cine este și cu ce se ocupă Raluca Diaconu, sora cântăreței Theo Rose